Numai cu Promisiuni de Ion Pribeagu

[valipet]

Numai cu promisiuni

De departe, de la tara
Tocmai de la Pomârlani
Vine agale Stan Ilie
Cu o caruta de coceni
Si cum vine Stan Ilie
Leganat în zvon de vara
Pe caruta lui, de-asupra
Pripasitu-s-a o cioara.

Carul merge, cale lunga
Spre oras fara habar
Si ajunge-n capitala
Tot asa cu cioara în car.
Deodata, prin vazduhuri
Se roteste o alta cioara
Si se aseaza în caruta
Lânga cioara de la tara.

Si în aceiasi feerie
Vesmânatata în culori
Pe caruta lui Ilie
Satu de vorba doua ciori:
- Vai, cheri, ce bine-mi pare
Ca esti gigea si sprintara
Dar spune-mi cu mâncare
Cum o duceti voi la tara?

- Ah! La tara e o minune
Zice cioara cu temei
Pretutindeni flori si vite
Si e balegar cât vrei
Boi si vaci si cai si tauri
Si junice întarcate,
Tot se balega pe drumuri
Si manânci pe saturate.

- Da în oras, aici, cum merge?
Întreaba cioara de la tara.
- Vai, la noi, e jale mare
Jale mare surioara.
Peste tot, pe strazi frumoase
Pe sosele bulevarde
Doar masini si limuzine
Numai Roll-suri si Packarduri
Claxsoneaza cu ardoare
Pufaiesc din poloboc
Dau drumuri la damfuri, însa
Nu se balega deloc.

Nici tramvaiele luxoase
Si cu lume foarte schic
Din Obor, din Tei, din gara
Nu se balega un pic
Încât draga surioara
Cu asemenea programe
Tot traind aici, în centru
Ce mai vorba, mor de foame.

Dar arareori pe uliti
Mohorâte, de pe deal
Când se cerne – o birja schioapa
Cu un amarât de cal
Pirpiriu, osos si jalnic
Slab, batut de Dumnezeu
Ma tin lânga el ca poate
Poate am sa manânc si eu.

Zbor, cobor, alerg de foame
Simt ca sufletul îmi iese
Si alerg, alerg într-una
Eu alerg si calul bese
Bese el, dar am speranta
Ca e drumul lung si greu
Îmi promite într-una, poate
Poate-am sa manânc si eu.
Fara sa-si îndrug minciuni
Nu ma pot hrani fetica
Numai cu promisuni.