Darnicia lui Avram de Ion Pribeagu

[valipet]

Prin vazduhul de arama
Din al cerului fagaS,
Ziua zvirle o naframa
De argint, peste oraS.
Cum Sedea Avram pe ginduri
Si cu mintea, dusa glont,
A intrat pe uSa, vesel,
Avocatul Goldenspront.
-Nici nu Stii ce bine-mi pare
C-ai venit ca sa ma vezi –
Zice Avram, cu turburare –
Sezi!
Te-am rugat sa vii la mine,
Ca eSti om inteligent,
Fiindca vreau sa las, in fine,
Tot ce am, prin testament.
-Bine, iti fac, dar tu eSti tinar,
Nici macar bolnav nu eSti,
Ce rost are, la mateiva
De pe-acum sa te gindeSti?
-Draga, omul cit traieSte,
Totdeauna-i imprudent,
Parca Stie ce-l aSteapta
Din moment in alt moment?
D-aia m-am gindit, cuminte,
Ca tot omul grijuliu,
Sa mi-l fac mai inainte,
Pina nu e prea tirziu.
Pentru ce sa se mai certe
Toti ai mei, ca sint destui.
Dar aSa, o sa-Si primeasca
Fiecare partea lui.
Goldenspront s-a uitat la dinsul
Si nici nu-i venea sa creaza,
Apoi a raspuns flegmatic:
-Bine, scriu Si tu dicteaza!
-Casa mea, cea mai frumoasa,
De pe Rehov Iosefthal,
Eu o las comunitatii
Ca sa faca un spital.
Casa cealalta, din Acco,
Cu gradina Si teren,
Eu o las Liskat Avodei
S-o transforme in “Malben”.
Cea din Ramat Gan, Si asta
De la Kiriat Motkin…
-Draga Avrame, nu te superi
Daca te-ntrerup putin?
Vreau sa-ti spun ca intre prieteni,
Contraziceri nu incap,
Mie spune-mi numai daca
Mai eSti sanatos la cap?
-Ce tot case? Care case?
Eu te Stiu un om sarman.
De unde ai tu case in Acco,
Tel Aviv Si Ramat Gan?
-Nu e vorba aici de case –
A raspuns Avram, modest,
Totul ce conteaza-i gestul,
Si ce zici mata de gest?